Mi-e dor

De tine primavara.
Deseori.
De fapt de obicei deloc.
De curand doar.
De ce?
De liniste.
De neliniste.
De verde.
De freamat.
Deplin.
Desi ...
Depinde.

Roua

    Desculta prin iarba e nu foarte cald o adiere de fluture ma mangaie usor pe umarul drept apoi si pe celalalt il alung nu pot nu vreau dansez incet pe razele de soare imi gadila usor talpile in ritmul cantecului tau.

Inapoi in acum

    Am incercat de multe ori sa mai scriu ceva. M-am lovit mereu de ultimul post si am renuntat. Niciun gand nu-mi parea ca are suficient de multa greutate sa-i urmeze. O sa ramai in inimile si-n gandurile noastre, Daniel. Promit sa incerc sa ma bucur de viata si-ti multumesc.

Ionatane, transplant, zambet ...

     Daniel a fost inca de la inceput. Acum suntem 30. Unii in Bucuresti, unii in Iasi. Oameni cu care-mi petrec jumatate din viata pe care n-o dorm. Destepti, amuzanti, cu mult bun-simt. Oameni de la care am invatat multe. In care am incredere. Oameni destul de diferiti.
     Avem glume "interne" si ne simtim stingheri folosindu-le din intamplare in alte cercuri de prieteni, cand nimeni nu rade ... si incheiem cu "eeh, trebuia sa fii acolo!". Si numai noi stim ca si asta tot o gluma interna e!
Ne contrazicem frecvent in sedinte, dar mereu se lasa cu consens.

     Si Daniel a fost inca de la inceput. Si-a avut un aport semnificativ la alegerea fiecaruia dintre noi.
     Iti multumim, Daniel, pentru ce-ai construit. Si pentru ca n-ai incetat nicio clipa sa cauti solutii ca lucrurile sa mearga mai bine. Ne gandim mereu la tine ca "Daniel HaiSaNeOrganizamPutin Madalin Raduta". Putine persoane mai stiu atat de echilibrate ca tine. Putine persoane atat de atente la nevoile celorlalti ca tine. Ne lipsesti.

     Si Daniel o sa fie inca multa vreme de acum. Pentru ca e singura optiune. Si pentru ca optimismul e singurul lucru de care nu se poate vindeca.
     Ce putem face noi, e sa-l ajutam sa faca operatia de transplant de maduva de care are nevoie. Conturile deschise pentru el sunt:

EUR: RO72BTRL06404201F02712XX
RON: RO57BTRL064013HAF02712XX

Nevoie de lumina

     Ninge cu aripi de liliac. Unele-ti raman agatate-n par. Pe altele calci si-ncerci sa ignori zgomotul sinistru produs de trosnetul oaselor mici. Zgomot care e oricum acoperit in mare masura de tipetele copiilor agresati din zona.

     Tu ce faci acolo sus? Nu sari! N-are nimeni energia sa-ti pastreze amintirea vie dincolo de maine. Si nici motive s-o faca. Esti tot o aripa de liliac.

     Iar tu alearga mai incet! Ti s-a asternut cenusa pe ochelari si te-ai putea impiedica de cadavrele batranilor aruncate-n strada. Oricum n-o sa ajungi la timp. Oriunde ai merge. Nimeni nu mai are timp. Timpul s-a terminat.

     Nu-l mai loviti. Desi se stramba intr-un fel straniu. Nici eu nu inteleg ce spune ("ZAMBITI!" ?!).

     Nu mai ninge. Putem acum sa construim oameni de "zapada". Si sa calcam gandacii mici din jurul lor, in timp ce parintii lor, gandacii mari, privesc neputinciosi.
     Si sa nu ne pierdem firea din cauza talpilor uriase care ranjesc spre noi.
     Tot mai de-aproape.

(Dez)amagire

     Uneori ai tendinta sa ramai agatat de visul tau si sa ignori realitatea pana-n panzele albe. Si cand ajungi acolo, sa tai o bucata din ele, s-o-ntinzi pe plaja, sa te-asezi pe spate si sa te uiti la stele. Si sa zambesti prin vis....

Buna dimineata!

     Sunt diminetile alea de iarna, fara vant, in care te trezesti plin de energie si vezi dincolo de geam un tablou (pentru cateva clipe) incremenit.
     Si zambesti senin si complice si te surprinzi respirand mai usor, sa nu-l tulburi.

     Si mai sunt diminetile alea calde de vara, fara vant, in care vrei s-alergi cu picioarele goale prin apa de la marginea lacului, dar te opresti in ultima clipa.
     Si zambesti satisfacut, cu satisfactia mandra a celui care a vazut o ganganie-n drumul lui si s-a obosit sa n-o calce.

     Si mai sunt diminetile astea nebune, in care totul se misca afara, si-s pasari care claxoneaza, si frunze, si flori, si cladiri care se-apleaca in bataia vantului, si copaci, care alearga cu rucsacuri in spate si toti oamenii aia care zboara ordonat in forma de V, si iarba care calca in nestire pe autobuze si tu nu esti acolo. Si nu te bate niciun vant. Si nu te macina niciun gand.
     Si desi stii ca n-o sa poti rezista prea mult sub apa, esti prea absent sa-ti pese.

     Si te mai trezesti o data, zambesti calm si absent ciudat sinistru oarecum infiorator si te sincronizezi.